Evenimentul rutier a avut loc în dimineața zilei de 27 ianuarie a.c. (n.r. – luni), în Vladimirescu. Un băiat de 13 ani, angajat în traversarea DN7 pe trecerea pentru pietoni amplasată în zona Gării a fost accidentat ușor de un autoturism de culoare albastră, care a părăsit locul faptei înainte de sosirea organelor de poliție.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului Rutier a fost identificat conducătorul auto responsabil de accident, în persoana unui bărbat de 60 de ani, din Ghioroc, pe numele căruia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Recomandările redacției