Un bărbat a fost depistat la frontieră, în timp ce conducea un autoturism în baza unui permis de conducere spaniol fals. În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetăţeanul român R.V., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism marca Renault, înmatriculat în România. La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat certificatul de înmatriculare al autoturismului şi un permis de conducere spaniol. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză nu deţine permis de conducere, motiv pentru care acesta a fost condus la sediul instituției pentru cercetări. „Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în urma unor cursuri urmate în Spania şi nu cunoştea faptul că documentul este fals. Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Filip-Ionuț Matei, ofițer de presă al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției