Jucătorii „Bătrânei Doamne” au intrat în sala de judo pentru al doilea antrenament al anului. Pe saltelele sălii CSȘ Gloria, Curtuiuș și colegii săi au fost întinși serios de antrenorii arădenilor, prin exer­ciții de forță, dexteritate și izometrie. Față de ziua reunirii, au lipsit Scutaru, Păcurar și Iova, care au apucat o altă cale în cariera lor, iar Burlă continuă să facă doar exerciții ceva mai ușoare în sala de forță din pricina unei probleme la genunchi.
În schimb, în peisaj a reapărut Hanson Boakai. Mijlocașul de buzunar canadian  și portarul Tomas Svedkauskas sunt și ei pe lista de „divorțuri”, în virtutea faptului că sunt străini și mai puțin datorită politicii low-cost anunțată pentru partea a doua a sezonului. După ultimele indicații venite de la Consiliul Concu­renței, autorităților locale nu mai pot finanța cluburi ce participă în cupele europene sau angajează fotbaliști străini. Altfel, vorbim despre ajutor de stat, lucru nepermis în sportul românesc.
Pe 16 ianuarie, ziua reunirii echipei de juniori mari, la Arad revin și renegații din tur, Mădălin Ciucă și Alin Buleică. Ambii fotbaliști vor fi chemați din nou la discuții și, de această dată, părțile s-ar putea întâlni undeva la mijloc. Nu e un secret că în cazul lui Buleică lucrurile sunt mai dificile, atâta timp cât mijlocașul de bandă nu mai poate juca la o altă echipă până în vară, atâta timp cât și ușile Concordiei Chiajna îi sunt închise.

Recomandările redacției