„Trebuie să știi să trăiești“, spune o pildă maghiară,  plină de semnificații. De la început spunem că prin asta nu se înțelege că trebuie să fii bogat pentru asta. Vorba vrea să spună că trebuie să cunoști arta de a trăi. Ceea ce, să recunoaștem, puțini oameni au știința asta. Cu alte cuvinte, trebuie găsită o  proporție bună între efort și bucuria de a trăi. Mai este o fațetă importantă și anume: ce primește omul în schimbul taxelor și impozitelor pe care le plătește? De orice natură ar fi ele fie generale, fie la bugetul local. Altfel spus, statul și mai departe administrația locală ce-ți întorc înapoi (și) din banii tăi? Adică asistență medicală, școli, drumuri, transport public, asigurarea utilităților și a energiei la prețuri decente,accesul la cultură, posibilități de petrecere a timpului liber, calitatea mediului înconjurător, prestațiile sociale dacă este cazul. În fond elemente care  contribuie la calitatea vieții a fiecăruia dintre noi.Etalonul ar fi Viena, care în ultimii 15 ani și mai bine a ieșit de vreo  zece ori consecutiv  ca orașul în care calitatea vieții este cea mai bună din lume. Și asta nu prin prisma bogăției, ci a factorilor pe care i-am amintit mai înainte. „Viena punctează prin servicii de îngrijire medicală foarte bune şi o ofertă variată în ceea ce priveşte cultura şi petrecerea timpului liber. Au fost evaluate climatul politic, social şi economic, serviciile de îngrijire medicală, posibilităţile de formare profesională, infrastructura, reţeaua de transport public, serviciile de distribuţie a energiei electrice şi apei“, se spune în studiul companiei de consultanță care a elaborat acest clasament. Au fost comparate și ofertele de petrecere a timpului liber de tipul restaurantelor, teatrelor, cinematografelor, disponibilitatea şi calitatea bunurilor de consum, condiţiile de mediu şi natura. Sigur, Aradul nu este Viena, chiar dacă, cel puțin în trecut, exista tentația asta. Să fim realiști, totuși. Reperul l-am dat ca să știm încotro ar trebui să ne îndreptăm. Altfel spus: modelul vienez. Și nu la „cometa“ Kurz ne referim. Un loc unde (aproape) toată lumea trăiește bine. Dar și ești  lăsat să trăiești. Există o rutină a vieții, o predictibilitate, de mai bine de un secol încoace. Asta înseamnă că știi, dacă și când vei fi promovat și ce leafă vei avea, când ieși la pensie și pe ce bani poți conta. Adică poți să-ți croiești realist și planurile de viitor. Pentru alții poate părea obositoare această monotonie, banală chiar. Haideți în România, la Arad de exemplu. La noi în schimb, viața nu-și…permite luxul să fie banală. Cu fiecare schimbare politică. tot ești anunțat de reforme, care mai de care mai năstrușnice. Schimbarea vârstei de pensionare, discuții pentru impozite progresive, regândirea formulelor de calcul a pensiilor. Așadar nu știi mai nimic despre  ce „surprize“ îți rezervă ziua de mâine. Ce să mai vorbim de predictibilitate, despre calcule despre ce va fi peste cinci ani, peste zece ani? Auzi numai termini „savanți“, care te iau cu frisoane reci. Pentru că nu aduc nimic  bun pentru cei mai mulți oameni. Și, în apparent paradoxal, nici pentru țară. Ele de cele mai multe ori sunt inopportune, fiind, în cele mai multe cazuri, prost gândite. Acum cu criza asta multiplă și sanitară și energetică, unii s-au trezit să vorbească despre republică parlamentară, impozit progresiv. Asta în condițiile în care nu știm, dacă și cum trecem cu bine iarna, cu scumpirile de tot felul.  Tot de calitatea vieții e vorba în esență. La noi, în Arad aștepți tramvaiul, care nu vine la timp și mai este și rece, vorba lui Cîțu „la interior“.Dar hai să vedem, în unele cazuri și reversal medaliei: Încă din prima zi noul tramvai, cel roșu-alb, scos din cutie cum se spune, a și fost vandalizat. „ Autografe“ cu markerul negru, gunoaie aruncate parcă în mod intenționat. Știam că un lucru nou îngrijit, te îndeamnă la civilizație. Să nu murdărești, să nu scuipi. Să se bucure și alții de folosința lui. Instinctiv, omul ar trebui să fie mai reținut, când vede curățenie, simte un miros plăcut, de nou.Semne de civilizație. Dar se pare că aceste cazuri, ale unor cetățeni, sunt de altă natură. Și necesită alte soluții. Nici cei cu mașini proprii nu sunt mai favorizați. Pierd  degeaba, cel puțin o oră din viață în fiecare zi cu dusul și întorsul de la lucru. Cu ambuteiaje care ridică tensiunea și scad calitatea vieții. La Arad taxele și impozitele sunt printre cele mai ridicate din țară.La căldură am plătit și plătim mai mult cu peste 100 de lei pe gigacalorie față de Cluj și București.Biletele pentru transportul public sunt și ele printre cele mai scumpe din țară. Practic ai o calitate a vieții mai proastă.Iar faptul că Aradul s-a depopulat în timp,spune aproape totul. În altă ordine de idei sunt 32 de ani de la Revoluție. Au trecut ca o clipă. Poate cu asta trebuia să încep. De fapt, mai ales despre asta  a și fost vorba.  Trebuie să știi să trăiești, dar trebuie să și fii lăsat să trăiești.Nu doar să supraviețuiești!

Recomandările redacției