Fiecare persoană care intră în țară în această perioadă este obligată să spună exact locul de unde vine. Din cauza pandemiei, persoanele care vin din zonele afectate de coronavirus sunt duse imediat în centrele de carantină din județele din care provin. Așa trebuia să fie și în cazul unui bărbat care a trecut granița joi, pe jos. Problema a fost însă că după ce a trecut, acesta s-a făcut nevăzut.

Așadar, incidentul a ajuns, în data de 07.05.2020, în vizorul celor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad unde a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În cuprinsul actului de sesizare întocmit în cauză s-a reţinut că: La data de 07.05.2020, orele 06.00-06.40, o persoană de sex masculin s-a prezentat la Sector Poliţiei Frontieră Nădlac, declarând că vine din Austria- Viena. Persoana ]n cauza urma să fie transportată în spaţiul amenajat pentru “Persoanele care au trecut pe jos frontiera de stat”, în vederea carantinării instituționalizate în județul de domiciliu. În jurul orei 7.10, când s-a prezentat mijlocul de transport pus la dispoziţie de ISU ARAD, s-a constatat că susnumitul nu se mai afla în spaţiul special amenajat. Polițiștii au început căutările care au fost în zadar, nefiind găsit în urma verificărilor efectuate de echipajele poliţiei de frontieră.
„În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale în rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352 alin.1 din Codul penal, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de suspect. Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. 

Recomandările redacției