Furturile sunt la ordinea zilei însă, uneori, chiar și polițiștii sunt luați prin surprindere. Unii aleg să fure din magazine, din locuințe, din locuri abandonate, însă alții nu se complică deloc cu lucruri mărunte. Așa a fost și în cazul unui tânăr care, privind un cal, a văzut o întreagă afacere prin care să facă bani rapid și ușor, fără prea multe complicații. Așadar, aflat în căruța lui prin Revetiș, un sat în comuna Dieci din județul Arad, a văzut un cal pe o pășune. Ideea i-a venit imediat în minte și fără să stea prea mult pe gânduri, a prins calul la căruța lui și dus a fost. 

„Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Sebiș cercetează un tânăr pentru furt după ce la data de 6 iunie a.c., tânărul de 21 de ani din localitatea Răpsig ar fi luat un cal de pe o pășune din zona Revetiș, aparținând unui alt bărbat de 32 de ani, legându-l de atelajul cu tracțiune animală cu care era în acea zonă. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat animalul pe raza județului Bihor, acesta fiind vândut inițial de către tânăr unei alte persoane din Răpsig, care l-a rândul ei l-ar fi vândut pe raza județului Bihor. Calul, în valoare aproximativă de 8000 de lei, a fost returnat proprietarului, iar pe numele tânărului de 21 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru furt”, au declarat reprezentanții IPJ Arad cu privire la eveniment. 

Recomandările redacției