Așa cum Glasul Aradului v-a informat încă de miercuri, Alin Ionuț Cârstocea va juca la UTA. Condu­cerea clubului arădean a oficializat transferul prin semnarea actelor cu fotbalistul crescut de Gheor­ghe Hagi la Viitorul. Născut pe 16 ianuarie 1992, mijlocașul (central sau de bandă stângă) s-a ridicat de la Viitorul Constanța, în tricoul căreia a jucat de la Liga a III-a până la Liga a I-a. A mai jucat la FC Voluntari, ACS Poli Timișoara și FC Botoșani.
„Sunt fericit că am ajuns la UTA. Știu că este o echipă de tradiție din fotbalul românesc și sper să dau totul pentru atingerea obiectivului, promovarea în Liga I”, sunt primele cuvinte ale lui Cârstocea din postura de component al UTA-ei.
Aseară, la finalul testului cu Lipova, antrenorul utist a recunoscut că: „El
a fost ultimul jucător transferat, într-o campanie destul de importantă, cu destui jucători cu experiență. Mai departe, fotbaliștii trebuie să fie conștienți că această experiență trebuie arătată în teren, iar eu îi văd concentrați și preocupați de joc. Este clar că vor exista și momente în care nu toți se vor ridica la un nivel maxim, dar trebuie compensat prin implicarea în joc”.

Recomandările redacției