Abrudean a bătut palma cu Crișul până în vara lui 2022: „Legătură specială și stabilitate financiară”

0
276

Înlocuirea stării de urgență cu cea de alertă le-au permis celor de la Crișul Chișineu-Criș să aibă o întâlnire la Stadionul „Aurel Ardelean”, cu respectarea regulilor de igienă și a distanțierii sociale. Fotbaliștii care au obținut pentru gruparea de pe Crișul Alb cea mai bună clasare din istorie, locul 3 în urma „înghețării” decretată de Federația Română de Fotbal au aflat, în mare, ce îi așteaptă în perioada următoare.
Balla, Ember și Mario Codrea – primele despărțiri certe de „alb-albaștri”
Pentru marea parte a jucătorilor din lotul pentru sezonul 2019-2020 au venit și pro­punerile pentru reînnoirea contractelor, însă, deocamdată nu s-a parafat nimic. Totul, însă, a plecat de la înțelegerea verbală dintre conducerea clubului și antrenorul principal. „Am bătut palma cu Adi Abrudean pentru încă două sezoane. Suntem foarte mulțumiți de munca pe care o face la Criș, iar el și-a dat acordul verbal să antreneze această echipă cel puțin până în vara anului 2022. Mai departe, împreună cu el, am creionat un lot pentru sezonul următor, unul al provocărilor după pauza lungă cauzată de pandemia de coronavirus. În mare, ne dorim să contăm pe cât mai mulți fotbaliști din județul nostru, care, sperăm noi, să accepte ofertele de reînnoire a contractelor. Și mă refer și la juniorii de la UTA (n.a. Zamfir, Onuțan, Sabău), cu mențiunea că, bineînțeles, și clubul fanion al județului nostru trebuie să-și dea acordul de împrumut. Există și jucători cu care nu vom continua colaborarea și mă refer la cei doi mijlocași orădeni, Raul Ember și Istvan Balla, dar și juniorul Mario Codrea. Altfel, pe băieți i-am regăsit destul de abătuți de faptul că nu-și pot face meseria pentru o perioadă atât de lungă și, din păcate, nici nu am putut să le dăm date suplimentare despre data la care vor putea să revină în iarbă măcar pentru antrenamente. Îi înțelegem perfect, și noi am fost fotba­liști, dar cred că sunt conștienți și ei că cel puțin la nivelul Ligii a III-a, unde vorbim despre cluburi semi-profesioniste, era greu, dacă nu imposibil, să respecți acel protocol pe sănătate”, spune Daniel Chere­cheși, managerul „alb-albaștrilor”.
Se bazează pe forța grupului
„Știli” confirmă înțelegerea verbală cu gruparea de pe Crișul Alb, cu speranța că în sezoanele ce urmează va ține ștacheta ridicată. „Fiindcă am preluat acest club din Liga
a IV-a, l-am promovat și, iată, am terminat bine și al doilea sezon consecutiv în eșalonul trei, s-a creat o legătură specială. În plus, Chișineu-Criș este unul dintre orașele ce are forța economică, dar mai ales disponibilitatea de a investi în sport, pentru a ne crea o stabilitate financiară pe care am avut-o la club și, sunt convins, o vom avea și din toamnă încolo. Așadar, vreau să profit de acest lucru și să am continuitate pe banca unei echipe importante în peisajul fotbalului arădean și românesc. Le mulțumesc lui Ember, Balla și lui Mario Codrea pentru colaborare, le doresc baftă mai departe, iar cu restul fotbaliștilor sper să mă văd cât de curând la pregătire. Ei au oferte de a-și prelungi înțelegerile, ar fi păcat să se destrame acest grup frumos pe care l-am format la Chișineu-Criș. În plus, am demarat unele discuții și cu cei trei-patru fotbaliști pe care ni-i mai dorim la echipă, însă e prematur să vorbim acum despre înțelegeri certe”, ne-a declarat și „principalul” Crișului, Adi Abrudean.
După 16 runde scurse din stagiunea 2019-2020, Crișul Chișineu Criș a ocupat ultima poziție a podiumului, în spatele promovatei FC U Craiova și a conjudețenei, Șoimii Lipova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.