stili1Sebișul a avut un retur de play-off groaznic. În loc de punctele necesare promovării au sosit două remize, tot atâtea înfrângeri și o singură victorie, cea de la Oșorhei.
Ultimul insucces s-a consumat chiar pe teren propriu, în fața rivalilor ineuani, rezultat ce ar fi putut duce și la pierderea locului secund dacă Metalurgistul Cugir valorifica avantajul terenurului propriu în fața Oșorheiului. „Am știut că ne va aștepta un meci dificil, fiindcă Ineul nu avea ce pierde și asta s-a văzut și pe teren.  În opinia mea meritam cel puțin un rezultat de egalitate, dar, din păcate, unele probleme pe faza de atac și lipsa de concentrare, plus egoismul unora, au adus această înfrângere. Îi felicit pe ineuani pentru că au venit la victorie și au obținut-o, dar un egal era mai echitabil”, consideră Adrian Abrudean.
Dacă săptămâna trecută primarul Feieș a fost cel care a semnalat câteva decizii ale arbitrilor împotriva formației sale în meciurile directe cu Pîncota, a venit rândul antrenorului „alb-albaștrilor” să trimită săgeți în direcția „fluierașilor”. „Nu comentez arbitrajul, sunt obișnuit cu decizii greșite, pentru că și la Pâncota am avut gol anulat pe nedrept. Dar astea fac parte din fotbal. Îmi pare rău de ocaziile ratate și superficialitatea arătată la golul primit”, a adăugat tehnicianul Naționalului la finalul confruntării cu fosta sa echipă. Ca și la Pâncota, Sebișului i s-a anulat un gol, la Beuran, pe motiv de offside.

Recomandările redacției