Abrudean își asumă eșecul de la Dej: „Echipa nu a fost motivată”

0
187

stili11Ineul și-a complicat puțin situația în zona play-off după înfrângerea de pe terenul „lanternei roșii”. Zărăndanii au pierdut la Dej în câteva minute, în urma a două lovituri de departajare foarte ușor acordate de brigada de arbitri. „Nu o să dau vina pe arbitri, dar infracțiunea lui Țoca a fost 3 metri în afara careului, iar asistentul a mutat-o în suprafața de pedeapsă. Apoi, faultul lui Francescu nu a existat. Pur și simplu a intrat un adversar în el, trebuia să se dea fault pentru noi în loc de penalty pentru gazde. Dar, am pățit ce am pățit fiindcă am ratat nepermis. Dacă valorificam măcar jumătate din ocaziile avute, trebuia să câștigăm cu 5-2”, consideră Adrian Abrudean.
Antrenorul zărăndanilor ia asupra sa toate „păcatele” jucătorilor, având și un motiv pentru asta. „Am fost gripat și am lipsit toată săptămâna de la antrenamente. Secundul meu, Flavius Sabău, și-a făcut bine treaba, însă echipa nu a fost motivată cum trebuie pentru o întâlnire cu formația de pe ultimul loc în clasament. Am crezut că simpla noastră prezență pe teren va rezolva meciul, dar s-a dovedit altceva. Îmi asum responsabilitatea pentru acest eșec, un eșec ce nu ne face deloc cinste”, a mai spus „Știli”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.