Deși la Ocna Mureș se întâlneau două formații nou-promovate, diferența a fost imensă în favoarea oaspeților de la Crișul Chișineu-Criș. De altfel, „alb- albaștrii” au profitat și ei de slăbiciunile fragilei echipe din județul Alba, care rămâne și după etapa a VI-a cu zero puncte în clasament. „Până la primirea primului gol, venit după greșeli personale, a fost în regulă. Apoi am căzut, iar după pauză am capotat total. Asta este valoarea, nu se poate mai mult, mergem înainte”, a sintetizat în câteva cuvinte cele întâmplate astăzi Ion Ilie, antrenorul interimar al Sodei.
Crișul își recucerește poziția secundă pierdută după meciurile de vineri, făcând din confruntarea cu Lipova, de sâmbătă, un adevărat derby. „Primele 15 minute au fost echilibrate, dar treptat am pus stăpânire pe joc și până la final am controlat meciul cu autoritate. Știam ce ne așteaptă, o echipă arțăgoasă, dornică să renască, dar jucătorii au înțeles că nu întâlnim o formație cu zero puncte, ci una rănită. Nu am subestimat adversarul și un alt aspect important care mă mulțumește este acela că nu am primit gol pentru al doilea meci consecutiv. Vrem să ne prelungim cât mai mult această serie pozitivă, chiar dacă etapa viitoare avem parte de un derby cu liderul Șoimii Lipova”, a menționat Adrian Abrudean, antrenorul viceliderului din Chișineu Criș, pentru ziarulunirea.ro.
Dacă Crișul are derby la vârf cu Lipova, Ocna Mureș are parte de derby-ul suferinței, pe terenul echipei din fața sa, CSM Lugoj.
Actualitate 15
Consumul de energie poate fi redus cu o treime prin măsuri de eficientizare
citește mai mult »