Abrudean: „Mândri că suntem lideri, dar încă nu am câștigat nimic”

0
221

stili7După remiza din Aradul Nou, între UTA și Becicherecul Mic, Național Sebiș a devenit noul lider al seriei a IV-a a Ligii a III-a. Dacă bate și la Lugoj, echipa de pe malul Crișului Alb este campioană de toamnă și principala favorită la promovarea în Liga a II-a. „Chiar dacă avem o echipă destul de tânără, am știut să gestionăm momentele cheie ale acestui tur și chiar vreau să-i felicit pe băieți pentru asta. Încă nu am terminat anul pe primul loc, mai avem o deplasare grea la Lugoj. Astăzi suntem mândri că suntem pe primul loc, dar încă nu am câștigat nimic. Linia se trage de abia la vară, însă o primă analiză o vom face după meciul de sâmbăta viitoare. Vor urma trei luni de pauză, la capătul cărora sperăm să fim și mai puternici”, a menționat Adrian Abrudean.
Sebișul nu a avut un meci tocmai ușor cu Pandurii II Târgu Jiu în această după-amiază, dar calculele hârtiei au fost confirmat în cele din urmă. „În condițiile în care am întâlnit o echipă fără presiunea rezultatului, ce face parte din planurile unei prim-divizionare, victoria este extrem de pre­țioasă. Prima parte a fost extrem de modestă ca exprimare în teren de ambele părți, dar la pauză am reglat unele aspecte, iar băieții au dat dovadă de receptivitate și au transpus foarte bine în iarbă ce le-am spus în vestiar. Nu a fost simplu, căci presiunea era pe noi, trebuia să ne schimbăm total jocul și atitudinea pentru a ne apropia victoria”, a adăugat „Știli”, care în afară de remizele cu Mehedințiul, Becicherec și UTA, are doar victorii pe banca sebișenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.