uavARACIS a anunţat, la începutul săptămânii, numărul de locuri care au fost aprobate pentru Universitatea Aurel Vlaicu în anul universitar 2013-2014. Conform celor declarate de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV, universitatea de stat arădeană va avea la dispoziţie 2.809 locuri pentru studii de licenţă, 512 fiind bugetare, iar pentru master au fost aprobate 1.050 de locuri, comparativ cu 940, câte au fost anul trecut. În ceea ce priveşte locurile bugetare la master, acestea sunt în număr 203. De menţionat că, pentru românii de pretutindeni au fost alocate, la master, un număr de zece locuri, iar pentru basarabeni, două. „Ţin să-i felicit pe elevii care au luat Bacalaureatul de anul acesta. Admiterea se va face în funcţie de media de la Bacalaureat, cu excepţia facultăţilor de Design, Sport şi Teologie, unde se dă şi un examen vocaţional. Perioada de înscriere este 15 iulie-5 august şi 9-25 septembrie. Avem 38 de studii de licenţă şi 24 de programe de master. În ceea ce priveşte şcoala doctorală, deocamdată nu s-a stabilit numărul de locuri. Universitatea noastră este din ce în ce mai căutată, pentru că a devenit un brand”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
Prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a ţinut să-i felicite la rândul său pe elevii care au promovat Bacalaureatul, susţi­nând că aceştia sunt aşteptaţi să se înscrie la UAV. „Vreau să-i felicit pe cei care au luat Bacalaureatul şi să le urez succes celor care îl vor da la toamnă. Începând cu 15 iulie, îi aşteptăm la noi pe absolvenţii de liceu”, susţine rectorul UAV.

Recomandările redacției