abuz serviciuMagistraţii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, printr-un rechizitoriu întocmit recent, trimiterea în judecată a lui Fabian Nicolae Spătaru, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
„Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul, în calitate de director al punctului de lucru din Arad al unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, în cursul anului 2009, în mod repetat, a dispus efectuarea de livrări de marfă către un partener comercial al societăţii în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea, deşi cunoştea faptul că livrările nu puteau fi facturate. Şi asta pentru că respectivul partener fusese blocat în programul informatic de gestiune ca urmare a datoriilor acumulate. Inculpatul avea obligaţia de a solicita conducerii societăţii deblocarea clientului înainte de fiecare dispoziţie de livrare de marfă, ceea ce nu a făcut, iar prin neplata produselor achiziţionate de client a fost cauzat un prejudiciu de 28.841,71 de lei”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Arad.

Recomandările redacției