Unul dintre cele mai vechi grupări ale fotbalului austriac, fondate în anul 1902, a organizat unul dintre turneele de calificare ale Champions Trophy Cup la categoria de vârstă 2008. La start s-au prezentat 14 formații din Țara lui Mozart, un club maghiar și Academia Brosovszky, din Arad.
Echipa antrenată de Vasilică Georgiu și Marius Ciubăncan a disputat 7 meciuri, din care a câștigat 5, a remizat într-unul și a pierdut doar finala competiției. Eșecul în fața austriecilor de la SC Fustenfeld a fost dramatic, el conturându-se după loviturile de departajare. „Am deschis scorul prin Raul Ioniac, am avut și alte ocazii de gol, dar am fost egalați printr-o execuție norocoasă de la distanță. Păcat de eșec, căci copiii ar fi meritat să câștige turneul, dar, până la urmă, rămâne experiența foarte bună acumulată într-o întrecere puternică, disputată la o bază sportivă impecabilă. Trebuie să recunoaștem că am participat la această competiție și pentru a vedea exact care sunt cerințele organizării unui astfel de turneu, știindu-se faptul că organizăm și noi unul la Arad, în luna aprilie”, ne-a mărturisit Ciubăncan.
Szilveszter Nyari – Patrick Szabo, Kevin Mercea, Nicholas Cibi, Raul Ioniac, Luca Farago, Albert Igrit, Denis Panda, Aron Nagy, Vlad Drapac și Răzvan Buzuriu a fost lotul echipei în „verde-negru” medaliată cu argint la Graz.
Vă reamintim că și orașul nostru, prin Academia Brosovszky, organizează un astfel de turneu de calificare Champions Trophy Cup Under 10 pe 21 aprilie, pe arena „CPL”. Finala e programată la Viena, între 15 și 17 iunie.
Anunțuri 12
Anunț public
citește mai mult »