Opt echipe de 2003 s-au înfruntat, sâmbăta trecută, în cadrul ediției a treia a United Timișoara Summer Cup desfășurată la baza Auto FZB din Timi­șoara. Județul nostru a fost reprezentat de Progresul Pecica, Academia Ladislau Brosovszky și CSȘ Gloria, ultimele două formații întâlnindu-se încă din faza grupelor. Câștig de cauză au avut elevii lui Cristian Sculici și Marius Ciubăncan, care s-au impus cu
2-0, prin reușitele semnate Țica și Bun.
De fapt, Academia s-a impus și în celelalte partide (s-a jucat 11 contra 11 pe durata a 30 de minute) din grupă: 1-0 cu Lps Banatul (Jurj) și 3-0 cu Dâmbrovița (Jurj, Botaș, Zamă). A urmat semifinala cu United Timișoara, castigată – de asemenea – la scor de neprezentare, golurile opera lui Jurj, Șerban și Petrehele. De abia în ultimul act, Tulcan a luat primul și singurul gol al competiției din partea celor de la LPS Banatul, reușita lui Petrehele tri­mițând finala la loteria penalty-urilor. Timișorenii au fost mai inspirați de la punctual cu var, așa că arădenii au trebuit să se mulțumească cu locul 2.
Tulcan – Kiss, Șerban, Darius Jurj, Bun, Țica, Petrehele, Zamă, Ciurdariu, Botaș, Cocean, Dochița, Buza, Ohriniuc, Iana, Varga, Gavrilaș, Sziksai au fost fotbaliștii utilizați azi de Academia Ladislau Brosovszky pe Bega.

Recomandările redacției