Juniorii Academiei UTA angrenați în Liga Elitelor U19 și U17 s-au deplasat în capitala Olteniei unde au dat piept cu Academia de Fotbal Gică Popescu.
După un meci dramatic etapa trecută, juniorii mari au încercat să lege o nouă victorie. UTA a început în forță meciul, irosind multiple ocazii pe parcursul primei reprize. S-a ratat chiar și un penalti în minutul 22, când Negoescu a tras pe lângă poartă, după ce tot el a scos lovitura de pedeapsă.
Primele 45 de minute au fost echilibrate, Roșca având și el câteva intervenții salvatoare.
În partea a doua jocul a curs în același sens.
Staff-ul tehnic a operat trei schimbări, păstrând presiunea, dar lipsa de inspirație a utiștilor și portarul gazdelor au făcut ca scorul la final să fie egal, 0-0.
UTA U19: Roșca, Dănilă, Popa, Bortiș, Cleuță, Ursoi, Bokșe, Maxim, Onișor, Borcea, Negoescu.
Au mai jucat: Mercioiu (51), Moldovan (61), Rotea (70).
Rezerve: Tirian, Andrieș.
Antrenori: Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Ștefan Boros.
În meciul doi, juniorii mici au răzbunat ratările colegilor mai mari și și-au adjudecat cele trei puncte. Partida a fost dominată total de utiști, gazdele neavând șut pe poartă. Cu toate acestea, scorul s-a deschis abia pe final de repriză, când Mihai primește o minge lungă și șutează din prima, la colțul lung. Înainte de fluierul care trimitea cele două echipe la ves­tiare Ungureanu trimite un șut-centrare care îl păcălește pe portarul advers, 0-2.
La reluare, jocul păstrează ritmul primei reprize. În minutul 75, Varga, aflat în preajma colțului terenului, trimite o centrare spre cadrul porții, iar portarul advers greșește pentru 0-3. Cursul jocului a permis ca la UTA să se facă toate schimbările regulamentare, aproape toți jucătorii primind astfel minute într-o partidă care a fost la discreția arădenilor.
UTA U17: Blaga, Varga, Opriș, Roșu, Sarkozi, Șerengău, Bulza, Popa, Mihai, Ungureanu, Lingurar.
Au mai jucat: Mare (67), Clipotă (76), Cohuț (76), Botoroagă (76), Pașcălău (76).
Rezerve: Tirian, Bálint.
Antrenori: Dinu Donca, Adi Ungur și Ștefan Boros.
 

Recomandările redacției