Primul meci din cele trei, dintre Academia UTA și LPS Bihorul Oradea, a avut loc în această sâmbătă de la ora 10, pe stadionul „Motorul“, în cadrul Ligii Elitelor U16. Chiar dacă bihorenii au avut o posesie mai bună, prolifici au fost arădenii, pe contre sau din faze fixe. La doar opt minute de la start, Bădău deschide scorul după o pasă primită peste apărarea adversă. În minutul 32 Mocriș înscrie cu capul în urma unei lovituri de colț. După doar două minute Bădău fructifică o pasă filtrantă, stabilind astfel scorul la pauză, UTA – LPS Bihorul, 3-0, anunță UTA pe site-ul său oficial. La reluare tot Bădău se remarcă și face tripla. Scorul final, 5-0, este stabilit de Nica, acesta transformând un penalti scos tot de el.

UTA: Egeto, Mocriș, Purdescu, Murgu, Bercea, Nica (C), Blaga, Curtuiuș, Bădău, Bușu, Pârvănescu.

Au mai jucat: Roman, Roșu, Hudiștean.

Rezerve: Buză, Neag, Neaga, Maghiar.

Au marcat: Bădău (8, 34, 58), Mocriș (32), Nica (78).

Antrenori: Sorin Botiș, Sebastian Huțan.

Recomandările redacției