„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc nu iartă pe nimeni în acest debut de an în Liga 2-a și, după 6-0 cu Csikszereda, a rezolvat și „operațiunea” Ripensia Timișoara cu un sec 3-0. Ca și în prima rundă, Buhăcianu a marcat din nou, dar de această dată o „dublă”, pentru ca tabela să fie închisă de Ursu, din pasa unui alt fotbalist venit de pe bancă, Cipri Rus. Nici formația lui Pelici nu a început tocmai rău mini-returul, cu 3-0 contra celor de la Metaloglobus, dar pe „Motorul” viața e grea pentru orice adversar. 

Arădenii au dominat clar încă din start și i-au „masat” pe ripensişti în propriul careu aproape în permanenţă, dar Buhăcianu și mai ales Tomozei au ratat din poziții excelente. Până la urmă, deschiderea scorului a venit firesc. În minutul 28, Ioniță a deviat filtrant un balon pentru viteza lui Valentin Buhăcianu, care a reuşit să marcheze din 7 metri, din unghi, pe lângă Moldovan. Timişorenii au avut două situaţii, dar nici Popovici, nici Tudorache nu au reuşit să reia periculos pentru buturile lui Iacob. În „replică”, nici Tomozei nu a ajuns de puțin la întâlnirea cu balonul pe care scria 2-0, chiar înainte de pauză. 

La revenirea de la vestiare, Ripensia a fost, parcă, ceva mai prezentă în joc, a legat ceva de la mijloc în sus, dar apărarea UTA-ei nu a tremurat niciun moment. Tribuna a fost nemulţumită după ce Oroian a fost sancţionat pentru simulare, dar din minutul 62 gazdele au devenit mult mai liniştite. Buhăcianu a înscris cu stângul, din 8 metri, după o centrare de la Tomozei, la o fază pornită dintr-o pasă lungă a lui Moise. Timișorenii nu au avut reacție și au încasat și golul trei. După o fază în viteză cu Buhăcianu, Ursu şi Rus în prim plan, Hecsko a respins aiurea, iar Octavian Ursu a urmărit mingea şi a înscris la colțul scurt: 3-0 (min. 78). 

La scorul de neprezentare, Ripensia a dat semne de revenire. În minutul 81, Urvanţev a tras pectaculost, dar Iacob a reuşit să scoată de sub transversală. Ulterior, Popovici a avut o dublă ocazie. Prima dată, a intervenit Iacob, iar, apoi, timişoreanul a şutat în bară.

UTA rămâne fără gol încasat acasă de mai bine de o jumătate de an și e prima în clasamentul ligii secunde la o distanță considerabilă de principalele urmăritoare. Etapa viitoare, teamul de pe Mureș va câştiga la „masa verde”, deoarece are deplasare la Sportul Snagov, care urmează să fie exclusă. Cu 27 de puncte, Ripensia e tot pe locul 13, iar runda viitoare va primi vizita Dunării Călăraşi.

Formații: 

UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Melinte, Fl. Ilie, Rrumbullaku – R. Moise, Dam. Isac – Oroian (Miculescu 82′), Al. Ioniţă (Cip. Rus 54′), Bustea (Oct. Ursu 39′) – Buhăcianu. Antrenor: Laszlo Balint

Ripensia: H. Moldovan – Caius Lungu, Apro, Hecsko, A. Macriţchii (Monea 60′) – V. Macriţchii, C. Tudor, Al. Neagu (Urvanţev 64′) – Chera, Al. Popovici, Tudorache (C. Sîrbu 79′). Antrenor: Alexandru Pelici

Arbitri: Marius Omuț (Satu Mare) – Ovidiu Timar (Marghita – Bihor), Cosmin Bojan (Târgu Mureș). Rezervă: Sergiu Popa (Aiud)

Observatori FRF: Vasile Marc (Cluj), Cristian Petropulos (Alba Iulia)

Recomandările redacției