Arădenii vaccinați ar putea scăpa în curând de restricții la evenimentele culturale și sportive, dar și în restaurante, pe baza adeverinței verzi europene. Proiecte-pilot pentru redeschiderea economiei sunt discutate de sectorul privat, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei. Aceștia au format un grup de lucru unde se discută posibilitatea ca persoanele vaccinate să scape de restricții în domeniile cultural-artistice și sportive, a declarat preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.

De asemenea, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, susține proiectul, pe care îl consideră singura șansă de a reporni economia și de a stimula vaccinarea, potrivit informațiilor Economedia.ro.

Astfel, autoritățile și mediul privat vor ca persoanele vaccinate sau cele cu test Covid negativ, să poată participa la evenimentele la care acum accesul publicului este interzis sau restricționat (competiții sportive, teatru, cinema etc), și să poată participa fără a le mai fi impuse restricțiile din acest moment cu un număr maxim de persoane la o masă în restaurant.

Recomandările redacției