• Făptașul a fost identificat ulterior, un băiat de 16 ani
  • Accidentul a avut loc pe strada Cocorilor.
  • Trei tinere au fost rănite, în urma impactului.
  • Un alt accident a avut loc la Macea; șoferul era sub influența alcoolului.

Un accident s-a produs pe strada Cocorilor, chiar în intersecția unde începe strada Pădurii, care s-a soldat cu rănirea a trei tinere. Două autoturisme au intrat în coliziune, din cauza neacordării priorității, iar șoferul responsabil de producerea accidentului a fugit de la locul faptei. „Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit că, azi-noapte, în jurul orei 2.40, un autoturism nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care circula pe strada Cocorilor, dinspre Piața UTA, condus de un tânăr de 22 de ani, din Semlac. În urma evenimentului rutier, a fost rănită o tânără de 21 de ani, din Semlac, o tânără de 27 de ani, din Lipova și o tânără de 21 de ani, din județul Bihor. În urma săvârșirii evenimentului rutier, conducătorul auto responsabil a părăsit locul faptei, polițiștii efectuând la aceasta oră verificări pentru stabilirea identității acestuia și tragerea la răspundere”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad. În cursul zilei de luni, polițiștii au reușit identificarea șoferului vinovat, în persoana unui minor în vârstă de 16 ani.

Șofer băut: de la volan, la spital
De menționat este faptul că, un alt accident, de data aceasta soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, s-a produs în localitatea Macea. Un autoturismul a intrat în coliziune cu un copac, după care s-a răsturnat pe carosabil.  „Din primele cercetări efectuate la fața locului, colegii mei au stabilit că, ieri, în jurul orei 18.15, un tânăr de 32 de ani, din Macea, a condus un autoturism pe DJ709B, dinspre Macea înspre Curtici, iar într-o curbă la dreapta, pe raza localității Macea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând și intrând în coliziune cu un copac, situat în partea stângă în afara părții carosabile, ulterior s-a răsturnat în dreptul unui imobil. În urma evenimentului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și rănirea ușoară a unui bărbat de 39 de ani, din Macea, pasager în autoturism. În urma testării cu aparatul alcooltest a șoferului, a rezultat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Claudia Iuga.

 

Recomandările redacției