Un accident rutier s-a produs duminică după-masa, în cartierul arădean Bujac. Potrivit reprezentanților ISU Arad, în accidentul petrecut pe strada Sever Bocu au fost implicate trei autoturisme, iar evenimentul rutier s-a soldat cu două victime – o persoană rămasă încarcerată și o persoană care a ieșit singură din autoturism. S-a intervenit cu o autospecială de descarcerare cu 3 subofițeri, iar o altă autospecială cu 3 subofițeri a mers în sprijin, pentru a asigura zona. Totodată, un echipaj SMURD TIM Arad a oferit îngrijiri medicale celor două victime, la locul accidentului. De menționat este faptul că un alt eveniment rutier a avut loc, de data aceasta, pe șoseaua ce leagă Aradul de Timișoara (DN69), unde un autocamion s-a răsturnat cu roțile în sus. Cel mai probabil din cauza condițiilor meteo, șoferul TIR-ului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara carosabilului. Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Recomandările redacției