Un accident rutier s-a produs luni, în jurul orei 12.35, care s-a soldat cu trei persoane rănite. Se pare că, şoferul unui TIR care circula pe ruta Arad-Vladimirescu, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers,  intrând într-un autoturism Dacia, care la rândul lui a fost proiectat într-un autoturism VW. Şoferul şi cei doi pasageri din Dacie au suferit răni uşoare. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, un bărbat de 47 de ani din judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autotren în cuplu cu semiremorcă, pe DN7, dinspre Arad spre Deva, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din Arad, care a fost proiectat ulterior într-un alt autoturism condus de un tânar de 20 de ani, din judeţul Hunedoara. În urma impactului, au fost accidentaţi uşor, conducătorul auto de 60 de ani, şi alte două persoane, un bărbat şi o femeie, pasageri în acelaşi autoturism. Poliţiştii continuă cercetările”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Pîrvulescu. Circulaţia a fost îngreunată, timp de câteva zeci de minute, traficul rutier efectuându-se pe un singur fir, alternativ.

Recomandările redacției