UPDATE: În această seară, în jurul orei 18.30, pe DJ 709/C, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a fost răniți grav un bărbat și ușor alți doi bărbați.
Impactul a fost frontal, între un microbuz condus de un bărbat de 38 de ani (rănit ușor) care se deplasa dinspre Arad spre Iratoşu și un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 34 de ani (rănit grav), în care se mai afla un bărbat de 33 de ani (rănit ușor), toți din Arad.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, conducătorului autoturismului fiindu-i recoltate probe biologice, neputând fi testat la fața locului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporale din culpă.
 
 
 
Un accident rutier s-a produs în urmă cu aproximativ o oră pe drumul ce leagă Aradul de Iratoșu, coliziune ce s-a produs între un microbuz și un autoturism. În urma coliziunii frontale, autoturismul a ajuns în șanț. În microbuz se afla o singură persoană, șoferul, iar în autoturism doi pasageri. Trei victime, bărbați, toți încarcerați au fost salvate de pompierii Detașamentului Arad și predate în viață către echipajele medicale. La intervenție, s-a deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. 
 
 
 

Recomandările redacției