Un accident grav a avut loc în urmă cu câteva minute, pe podul din Micălaca, ce face legătura cu cartierul Subcetate. Din primele informații, este vorba despre o autoaccidentare, pentru că mașina ar fi intrat într-un cap de pod. Trei ambulanțe se deplasează în aceste momente la fața locului. Potrivit reprezentanților ISU Arad, sunt trei victime confirmate până acum. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. 

 

Vom reveni cu mai multe informații. 

Update: Victimele au fost descarcerate și predate echipajelor SMURD și ambulanței SAJ. 

 

Update2: În această seară, în jurul orei 19,35, un tânăr de 22 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Eugen Popa, și pe podul rutier Micălaca a intrat în coliziune cu parapetul metalic care desparte sensurile de mers, ulterior cu un stâlp metalic de iluminat stradal.
În urma evenimentului rutier a fost rănit grav conducătorul auto și ușor doi bărbați, de 63 și 36 de ani, pasageri în autoturism.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului.

 

  • Boeriu Catalin spune:

    Pot ajuta la recuperaea daunelor materiale si morale in favoarea victimelor nevinovate a accidentelor auto, precum si pentru urmasii acestora, de la asiguratorul soferului nevinovat (polita RCA). Dupa caz, pot asigura cheltuielile cu ingrijirile medicale, precum si cu recuperarea. C. Boeriu 0720 947 252.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției