Un înfiorător accident a avut loc în municipiul Arad, în față la Atrium Mall. O femeie a fost grav rănită, după ce un tânăr a efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura. Potrivit medicilor, femeia era însărcinată în opt luni și jumătate, iar în urma impactului deosebit de violent, a pierdut sarcina. „Aseară (n.r. – duminică), în jurul orei 20.00, o femeie a fost dusă la Spitalul Matern, în urma unui accident rutier, cu sarcină de 38 de săptămâni, cu făt mort, antepartum și dez­lipire de placentă”, a declarat dr. Simona Borta, medic internist în cadrul Spitalului Județean Arad.
Autoturismul condus de femeia de 31 de ani a fost proiectat în alte două mașini parcate. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, aseară (n.r. – duminică), în jurul orei 19.30, un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, dinspre Piața UTA spre Piața Gării, ajungând la intersecția cu calea de acces a unui complex comercial din municipiu, a efectuat o manevră de întoarcere nerespectând semnificația indicatorului «Întoarcerea interzisă», intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 31 de ani, care circula regulamentar dinspre Piața Gării spre Piața UTA și pe care l-a proiectat în alte două autoturisme parcate pe partea dreaptă a părții carosabile. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a femeii. Se continuă cercetările”, a declarat inspector prin­cipal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandările redacției