Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14.00, în zona Lazaret, la limita dintre județele Vâlcea și Sibiu.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, un echipaj de descarcerare şi automacaraua. Din primele informaţii, sunt şase persoane rănite.

Pentru o victimă a fost solicitat elicopterul SMURD. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Din primele cercetări ale polițiștilor sibieni, accidentul a fost produs de un șofer de 54 de ani, din județul Vâlcea. Acesta se îndrepta spre orașul Râmnicu Vâlcea și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care mergea spre Sibiu, pe care l-a proiectat în altă mașină condusă pe aceeași direcție și care a acroșat un alt autoturism.

UPDATE ora 15.30: O persoană din cele 6 rănite a murit, înainte ca elicopterul SMURD să ajungă la fața locului, a transmis ISU Sibiu.

„Echipajul de descarcerare a extras un bărbat de circa 30 ani, în stare de inconștiență, căruia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, fără răspuns, fiind declarat decedat”, potrivit ISU Sibiu.

De asemenea, patru persoane sunt transportate la UPU Sibiu cu diverse traumatisme, au mai informat autoritățile, care au mai transmis că alte patru persoane primesc ajutor medical la fața locului și urmează să se decidă dacă și acestea vor fi duse la spital.

Recomandările redacției