Planul roșu de intervenție a fost activat la Arad, după ce azi noapte un microbuz în care se aflau 17 persoane a intrat în coliziune cu un TIR. Evenimentul rutier s-a petrecut la ora 03.39, pe autostrada A1, în apropiere de granița cu Ungaria, în dreptul localității Nădlac. În urma impactului, o persoană a decedat pe loc, una se află în stare critică, alte două sunt rănite grav, iar celelalte au fost transportate la spital.
Din informațiile primite de la UPU Arad, 13 persoane sunt rănite ușor, o persoană în stare critică și două au fost rănite grav (leziuni interne și fractură la gleznă).
Astfel, până în acest moment sunt 13 persoane rănite ușor, trei persoane rănite grav și una decedată.
În accident a fost implicat un microbuz de transport persoane, cu 17 persoane (cu tot cu șofer), toate de naționalitate ucraineană. Microbuzul a intrat în coliziune cu un autotren parcat pe banda de urgență, pe autostrada A1, la ieșire spre Ungaria, susține Claudia Iuga, purtătoarea de cuvând a Inspectoratului Județean de Poliție Arad.
În urma impactului a decedat o persoană, pasager în microbuz, unei persoane de sex feminin fiindu-i efectuate manevre de resuscitare.
În vehicul se mai afla un minor de 8 ani, acesta fiind transportat la spital împreună cu ceilalți pasageri, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În acest moment s-a reluat traficul pe banda 2.

La accident au acționat forțe impresionante ale Detașamanetului de Pompieri Arad, două autospeciale, din care una descarcerare, iar alta module descarcerare. De asemenea, la fața locului au fost prezente zece echipaje SMURD, dintre care un echipaj de tip C, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Arad și SVSU Pecica.

Microbuzul implicat în accident are număr de Cehia, iar pasagerii sunt ucrainieni. În microbuz se aflau 17 persoane, dintre care 16 ucrainieni, un cetățean moldovean și un copil de 8 ani“, ne-a declarat George Pleșca, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Șoferul TIR-ului nu a fost transportat la spital.

Recomandările redacției