UPDATE4: Bărbatul decedat în urma accidentului avea 34 de ani și era din Zăbrani, pasagera rănită ușor are 17 ani și este din Felnac, iar mecanicul de tren are 27 de ani și este din Dieci.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetarea fiind efectuată de polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Transporturi.

 

UPDATE3: Trenul are două vagoane și 22 de călători. De la Detașamentul Arad se deplasează la accident două microbuze (16+1 și 8+1) pentru transport călători. Din dispoziția prefectului în calitate de presedinte al CJSU, inspectorul șef a ordonat: cele 2 microbuze ale ISU Arad vor transporta cei 22 de călători astfel: cei care merg la Timișoara vor fi transportați în Gara Arad iar cei care mergeau la Sânpetru German vor fi transportați în localitatea de domiciliu. La fața locului, s-a deplasat și prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. El s-a deplasat și la Spitalul Județean pentru a se interesa de starea victimelor accidentului. 

 

UPDATE2: Azi, în jurul orei amiezii, un bărbat a condus un autoturism pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice) și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la km 2 + 400 m (intersecția căii ferate Arad-Sânnicolaul Mare) a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam. În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto iar o femeie din autoturism a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

 

UPDATE: Forțele de intervenție au ajuns la locul accidentului. Victima conștientă are traumatisme la față și i se acordă îngrijiri medicale la ambulanța SMURD, iar victima inconștientă (posibil decedată) este încarcerată. Mașina este prinsă sub locomotivă. Echipajul de descarcerare acționează în aceste momente pentru extragerea victimei. Din primele informații, victimele ar fi un bărbat și o femeie, între care bărbatul este cel rănit grav. 

 

În urmă cu puțin timp, o mașină a fost lovită de tren în Aradul Nou, iar în urma impactului au rezultat două victime. Una dintre ele este conștientă și a ieșit singură din mașină iar cealaltă este încarcerată și posibil decedată. 

La fața locului se deplasează de la Detașamentul de Pompieri Arad, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
Trenul este Regio 16171 care circula pe ruta Arad-Sânicolaul Mare. Calea ferată este blocată de autoturism.

Vom reveni cu mai multe informații. 

 

Recomandările redacției