impuscatUn băiat a fost împuşcat din greşeală în abdomen, în timp ce era la vânătoare cu un prieten din satul lui. Nici unul dintre ei nu avea permis de armă. A.C.B., de 21 de ani şi D.R.M, de 17 ani, ambii din satul Roşia Nouă, comuna Petriş, au hotărât să meargă la braconaj în pădurea din zonă. „Învinuitul D.R.M. deţinea o armă de vânătoare şi 20 de cartuşe pentru aceasta, ambele fiind ascunse în pădurea în care au mers la vânătoare. Fiecare din cei doi au luat de acasă câte un câine, au ajuns la locul unde erau ascunse arma şi muniţia şi le-au scos din locul respectiv”, a declarat prim pro­curorul Victor Giura, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.
Având arma şi muniţia asupra lor, cei doi tineri au pornit în căutarea vânatului. La un moment dat, câinii au găsit un mistreţ, pe care au început să-l hăituiască. D.R.M. s-a deplasat şi el în acea direcţie, moment în care A.C.B. a tras un foc de armă în direcţia respectivă. După câteva minute, D.R.M. s-a dus la prietenul său şi i-a spus că l-a împuşcat. Tânărul a fost împuşcat în partea stângă a corpului, în abdomen, sub braţ, între coaste. Văzând aceasta, cei doi au hotărât să ascundă arma şi muniţia în pădure, după care au plecat spre casă. Pe drum, rănitului i s-a făcut rău, fapt ce i-a determinat pe cei doi tineri să solicite ajutorul unui vecin, ca să-l transporte la spitalul din Deva pentru ca să i se acorde ajutor medical.
Băiatul a fost transportat la spitalul din Deva, deoarece unitatea medicală de aici era mai aproape decât Spitalul Clinic Judeţean Arad. În prezent, D.R.M. este la Spitalul Judeţean Timişoara pentru investigaţii. Băiatul nu a suferit răni care să-i pună viaţa în pericol, medicii spunând că starea acestuia este stabilă.
În primele declaraţii date poliţiştilor, victima a spus că s-a împiedicat şi s-a împuşcat singur. Cu toate acestea, celălalt tânăr a fost reţinut, timp de 24 de ore şi a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru deţinerea fără drept a unei arme de vânătoare cu muniţia aferentă pentru braconaj şi vătămare corporală din culpă.
Claudia Gavra

Recomandările redacției