lipova accident 7

Un accident rutier grav s-a petrecut astăzi pe DN 7, la ieşirea din Lipova spre Săvârşin, şi s-a soldat cu rănirea gravă a unuia dintre conducătorii auto implicaţi, cu rănirea mai puţin gravă a celuilalt, cu blocarea completă a traficului şi cu avarierea aproape totală a celor două autoturisme. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi un echipaj de descarcerare a Inspectoratului Judeţean Arad pentru Situaţii de urgenţă, dat fiind că unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat în maşina avariată. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Marea Britanie şi condus de un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 49 de ani, a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism WV Passat înmatriculat în Germania şi condus regulamentar de un cetăţean german în vârstă de 63 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a cetăţeanului german şi rănirea mai puţin gravă a cetăţeanului moldovean. A fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare. Ambii conducători auto au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Arad – cetăţeanul german cu elicopterul SMURD, iar cel moldovean cu o ambulanţă. Cauza probabilă a accidentului este neatenţia în conducere manifestată de cetăţeanul din Republica Moldova, însă poliţiştii continuă cercetările, pentru a elucida împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Recomandările redacției