Accident mortal în comuna Bârzava

0
734

Un bărbat de 58 de ani, din Lipova, și-a pierdut viața într-un accident rutier, care a avut loc pe raza comunei Bârzava.  Două autovehicule au fost implicate în accident, un autotren și un autoturism, ele intrând în coliziune frontală. În urma accidentului produs miercuri, în jurul orei amiezii, a rezultat o victimă, șoferul autoturismului. „Garda de intervenție nr. 1 Bârzava din cadrul Secției de Pompieri Bârzava intervine cu un echipaj descarcerare și un echipaj SMURD pentru extragerea unei victime, bărbat, posibil decedat, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Bârzava, între un autotren și un autoturism”, a declarat maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Din păcate, paramedicii nu au putut decât să constate decesul.  În urma impactului deosebit de violent, ambele vehicule au părăsit partea carosabilă, iar Drumul Național 7 a fost blocat pe un sens de mers, timp de câteva zeci de minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.