accident
Nu mai puţin de trei persoane au fost rănite, iar o a patra a decedat, duminică, în jurul orei 16,30, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut pe DN7 Arad – Nădlac, în zona Hanul de la Răscruce.
Conform cpt. George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad, în evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară cu numere de Argeş, care transporta cauciucuri, şi un autoturism.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, prin vocea inspectorului Lorena Pîrvulescu, precizează: „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că o autoutilitară, care se deplasa pe DN 7 Nădlac-Arad, pe fondul vitezei excesive, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”.
În privinţa răniţilor, o persoană din autoturism (femeie) a avut nevoie de descarcerare, fiind predată în viaţă echipajului SMURD, iar doi bărbaţi din autoutilitară, răniţi uşor, au fost predaţi Ambulanţei.
La faţa locului, pe lângă poliţişti, au intervenit şi zece subofiţeri ai ISUJ Arad.

Recomandările redacției