Accidentul a avut loc în această dimineață pe DN7, unde un bărbat de 39 de ani, din Nădlac, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Pecica spre Arad, la km 557+300m a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Astfel, detașamentul de Pompieri Arad a intervenit, în urma cu aproximativ 30 de minute, cu echipajul de descarcerare în zona Hanului de la Răscruce pe DN 7, pentru extragerea unui bărbat rămas blocat în autoturism în urma unui accident rutier. În urma evenimentului rutier a fost rănit ușor conducătorul auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat faptul că bărbatul nu consumase alcool.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Victima a fost extrasă în viață și predată echipajului SAJ.

Recomandările redacției