Alcoolemia la volan a devenit la ordinea zilei, totodată această infracţiune poate provoca accidente care îi pot costa viaţa pe cei implicați. Pentru a evita evenimentele neplăcute polițiștii îi avertizează mereu pe șoferi asupra pericolelor la care se expun urcându-se băuți la volan. Această infracţiune se pedepseşte penal, iar uneori se poate ajunge chiar şi la pedeapsă cu închisoarea.

Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat de 51 de ani, din Peregu Mare, implicat într-un eveniment rutier pe raza municipiului, marţi, 20 octombrie. În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale, din primele verificări rezultând că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.. Testarea cu aparatul alcooltest a celui în cauză a indicat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Alexandra Bruţiu

Recomandările redacției