accident

Bărbatul este cercetat penal

Poliţiştii Postului de Poliţie Cermei cercetează un bărbat care, în timp ce conducea un tractor a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în timp ce a condus un tractor pe DJ 709, din direcţia Cermei spre Şomoşcheş, bărbatul de 57 de ani,  a virat spre stânga fără a se asigura și a intrat în coliziune cu un  autoturism marca Dacia 1310 care se afla în depășirea tractorului. În urma impactului nu au existat victime, rezultând doar avarierea autoturismului.

Din verificările efectuate s-a constatat că  bărbatul care conducea tractorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a  rezultat o valoare de 0,71 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

„Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, conducere a unui vehicul pe drumurile publice  fără a poseda permis de conducere şi pentru că în momentul impactului, tractorul agricol nu avea montate nici un fel de plăcuțe de înmatriculare/înregistrare, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat/ neînregistrat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Poliţiştii continuă cercetările.

Recomandările redacției