Un accident grav s-a petrecut în urmă cu două ore la ieșirea de pe autostradă, între Arad și Nădlac, pe drumul DN 7G.

În accident au fost implicate două autoturisme, un Ford Transit în care se aflau doi pasageri și o Toyota, în care se aflau trei persoane. ISU ARAD a intervenit cu Detașamentului de Pompieri Arad 1 autospeciala de stingere cu apă și spumă și 4 subofițeri, 1 autospecială pentru descarcerare cu 3 subofițeri, 1 echipaj SAJ și elicopterul SMURD.

Două dintre persoanele implicate în accident, aflate în Toyota, au rămas încarcerate, dintre care una dintre ele a fost declarată decedată. Cealaltă persoană încarcerată este tot din Toyota și are vârsta de 17 ani. A intervenit descarcerarea pentru extragerea victimei decedate din autoturism și în cooperare cu SVSU Nădlac au reușit extragerea băiatului de 17 ani care era în stare gravă și predat ulterior la elicopterul SMURD”, au precizat reprezentanții ISU Arad. Celelalte persoane au fost transportate la Spitalul Județean Arad.

Conform primelor date, șoferul Toyotei a intrat pe contrasens și autoturismul a fost izbit frontal de mașina de marfă.

Recomandările redacției