Mai multe state membre ale UE din Centrul şi Estul continentului s-au plâns că produse vândute sub aceleaşi denumiri şi etichete au
uneori calitate inferioară în ţări est-europene comparativ cu cele din vest. Comisia Europeană arată că se încalcă astfel legislaţia europeană. Studii mai vechi şi mai noi realizate de specialişti au indicat diferenţa de calitate a unor produse alimentare comercializate sub aceleaşi denumiri şi etichete în Est comparativ cu Vestul Europei. Mai mult chiar, deşi sunt mai slab calitative, consumatorii din Est plătesc mai mult pentru aceste produse decât cei din Vest.
Mai mulţi europarlamentari au sesizat în timp Comisia Europeană pe această temă. „În cazul în care un produs este promovat ca fiind identic în mai multe state membre, dar, în acelaşi timp, în mod deliberat, acesta este slab calitativ în unele ţări din UE, acest lucru ar putea fi considerat o încălcare a Directivei 2005/29/CE şi, în consecinţă, practica trebuie interzisă de către autorităţile competente ale statelor membre. O modificare recentă a modului de implementare/aplicare a Directivei 2005/29/CE, face mai uşor pentru autorităţile statelor membre să urmărească astfel de cazuri”, au precizat surse din cadrul Comisiei Europene, conform MEDIAFAX.
Aceleaşi surse au arătat că, în anumite sectoare, legislaţia orizontală în vigoare permite autorităţilor şi instanţelor naţionale să pună capăt practicilor comerciale respective, în cazul în care acestea sunt considerate înşelătoare pentru consumatori.
Printre europarlamentarii care au luat poziţie împotriva acestui dublu standard, se numără şi Daciana Sârbu, care alături de europarlamentarul ceh Pavel Poc a adresat o interpelare Consiliului European, cerând acţiuni pentru verificarea şi remedierea situaţiei.
Aceştia au arătat că, potrivit unor studii comparative, există, practic, standarde duble în calitatea alimentelor în Uniunea Europeană, care par să corespundă unei divizări Est-Vest, subliniază cei doi eurodeputaţi (vicepreşedinţi ai Comisiei pentru Sănătate din PE).
Europarlamentarii arată că aceste variaţii în compoziţia produselor pot genera şi efecte asupra sănătăţii. În estul şi Sud-Estul Europei se află pe piaţă produse care conţin cantităţi mai mari de grăsimi trans, un ingredient care, consumat în exces, poate genera afecţiuni ale inimii.
Presa europenă a readus recent în prim-plan problema calităţii alimentelor care variază de la un stat la altul, deşi sunt comercializate în ambalaje identice. Astfel, potrivit Politico.eu, studii care au comparat produse cu eticheta identică vândute în aceeaşi reţea comercială în Germania şi Cehia au descoperit ca produsele vândute în Cehia aveau cantităţi mai mici de făină integrală sau cantităţi mai mari de grăsimi. Un alt studiu citat, realizat în 2015 de o echipă de la Universitatea de Chimie şi Tehnologie din Praga, a descoperit că unele produse vândute în Cehia aveau nu doar calitate mai slabă, dar şi preţuri mai mari decât în Germania.
Un studiu mai vechi, din 2011, realizat de o organizaţie slovacă pentru protecţia consumatorilor, citat de Euractiv.com, a constatat diferenţe în cazul mai multor produse (de la cafea şi băuturi răcoritoare până la piper).

Recomandările redacției