Procurorii DNA Timișoara au dispus, în mai 2015, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului comunei Zăbrani, Marian Toader, și a oamenilor de afaceri Radu Viorel Popa, Jean Cîrja și Valer Pop. Primarul era acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Popa, Cîrja și Pop de constituirea unui grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Anchetatorii anunțau că exista suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010 – 2014, Popa, Cîrja, Pop și Toader ar fi constituit un grup infracțional, în vederea obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Astfel, valoarea totală a sumelor de bani încasate de firma administrată Radu Viorel Popa în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă a fost de 3.036.197 euro. În ceea ce-i privește pe Cîrj ași Pop, aceștia erau acuzați că ar fi fost complici la întocmirea unor documente cu conținut nereal pentru a justifica cheltuirea unor sume de bani. La rândul său, Marian Toader era acuzat că a pus, în mod gratuit, la dispoziția firmei lui Popa, suprafețele de teren necesare înființării plantației viticole. Procurorii mai susțineau că, prin încheierea unor convenții succesive, suprafața de aproximativ 50 ha pe care a fost înfiin­țată plantația viticolă (în campa­- nia 2010-2011), a ajuns în exploatarea unei societăți comerciale controlată în mod indirect de primarul Toader, Primăria Zăbrani fiind prejudiciată cu aproximativ 120.000 de euro.
Toată lumea a fost achitată
După cum ați putut citi, a fost vorba despre acuzații extrem de grave, care au fost demontate însă punct cu punct în fața judecătorilor Tribunalului Arad, care au decis astfel, joi, să-i achite pe toți inculpații trimiși în judecată de DNA Timișoara, fie că este vorba despre persoane fizice, fie despre persoane juridice. Cu alte cuvinte, primarul și oamenii de afaceri implicați în dosar au fost reținuți și cercetați degeaba. Cel puțin așa rezultă din soluția pe scurt publicată pe site-ul Tribunalului Arad. În plus, cheltuielile judiciare rămân în sarcina sta­tului, iar Ministerul de Justiție trebuie să vireze în conturile Baroului Arad suma de 3.640 lei, reprezentând onorarii avocaţiale din oficiu. În încheiere trebuie spus însă că hotărârea poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.

Recomandările redacției