Achitați din nou de Tribunalul Arad, pentru că ar fi fost provocați să ia mită

0
670

Cei 13 polițiști de frontieră și un angajat ANAF au fost achitați pentru a doua oară de Tribunalul Arad, pe motiv că aceștia ar fi fost provocați să ia mită, iar probele nu au fost legal administrate de către procurori.

„Autorităţile nu au avut deloc un comportament pasiv atunci când au instrumentat prezentul dosar. Astfel, se constată că, deşi ştiau foarte bine ce acte erau necesare pentru introducerea în ţară a unor anvelope uzate, atât investigatorul cu identitate reală, cât şi cei sub acoperire au prezentat de fiecare dată acte incomplet întocmite sau au avut unele acte lipsă. Pe lângă aceste aspecte, de fiecare dată iniţiativa oferirii unor sume de bani a aparţinut fie investigatorului cu identitate reală, fie celor sub acoperire”, se arată în soluția Tribunalului Arad.

Potrivit instanței, rechizitoriul s-ar fi bazat pe declarații, și mai puțin pe probe concrete. „Declaraţiile martorilor colaboratori sau investigatori sub acoperire sunt coroborate doar cu înregistrările audio-video efectuate de către aceştia, dar în privinţa acestora, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a concluzionat că toate înregistrările audio-video puse la dispoziţia expertului nu respectă una sau două dintre cele trei condiţii impuse pentru autenticitatea unei înregistrări video (fie nu au fost stocate pe suportul original, fie nu a putut fi identificată după voce persoana implicată, fie nu a fost efectuată simultan capturarea evenimentului în timp real. În plus, nu s-a putut stabili identificarea persoanelor după voce în cazul a trei inculpaţi”, se arată în sentinţă.„Pe de altă parte, este de subliniat şi faptul că martorul cu identitate reală şi martorii sub acoperire, în toate cazurile au declarat că nu au văzut personal ca inculpaţii să fi luat direct sumele de bani care fac obiectul prezentului dosar. În toate cazurile martorii au arătat că ar fi pus banii în interiorul actelor (talon sau asigurare), au predat aceste acte agenţilor de poliţie, iar la restituirea actelor nu au mai găsit sumele de bani în interiorul lor. Martorii au plecat şi nu au mai văzut ce s-a întâmplat efectiv cu banii, dar i-ar fi luat inculpaţii sau alte persoane aflate la locul de muncă în acele momente. Toate aceste aspecte coroborate duc la concluzia că în cauză nu există probe care să ateste că inculpaţii ar fi comis infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată”, se mai arată în soluţia de achitare a frontieriştilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.