Arădenii nu vor mai trebui să se adreseze clinicilor private pentru analize medicale prin rezonanță magnetică. După ani de zile de așteptări și promisiuni deșarte, Spitalul Județean a fost în sfârșit cu aparatură esențială pentru diagnosticarea bolilor complexe. Aparatul de rezonanță magnetică nucleară (RMN) achiziționat pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență s-a ridicat la de 4.200.700 de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean și din veniturile spitalului. „Am insistat pentru această investiție! Fără nicio reacție din partea parlamentarilor PSD, în luna ianuarie, Guvernul a retras de la Arad fondurile pentru RMN, în condițiile în care Oradea, orașul ministrului PSD al Sănătății, are trei aparate RMN! În aceste condiții era necesar să îl cumpărăm urgent din banii Consiliului Județean. În luna martie am votat achiziția, cu toată opoziția consilierilor județeni PSD, care voiau să mai așteptăm. Am considerat că investiția este prioritară, pentru că va salva vieți, iar în astfel de situații este nepermis să pierzi timpul, să sacrifici arădenii din considerente politice! Un alt considerent pentru care am insistat pentru acest RMN este că investigațiile vor fi gratuite pentru pacienții din spital, în condițiile în care la privați prețurile ajung și la 1.500 de lei”, a spus președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca. În aceste zile se lucrează la montarea și amplasarea RMN-ului, care va funcționa în cadrul Laboratorului Clinic de Radiologie și Imagistică, la parterul sediului central al SCJU Arad, lângă computerul tomograf.
,,Este o realizare deosebit de importantă pentru spitalul nostru deoarece, în scurt timp, vom putea realiza investigații RMN aici, fără să mai punem pacienții pe drumuri. Prin achiziționarea aparatului RMN arădenii care ajung la spital vor beneficia de toate investigațiile necesare, ceea ce duce atât la creșterea calității actului medical cât și la un confort sporit pentru pacienți”, a susținut Carmen Lucuța, manager interimar al SCJU Arad.
Rezonanța magnetică nucleară (RMN) sau imagistica prin rezonanță magnetică este o investigație modernă, care oferă informații mult mai precise decât radiografia, ecografia sau tomografia computerizată. Prin intermediul unui câmp magnetic și a unor unde de radiofrecvență, RMN-ul furnizează imagini amănunțite ale diferitelor organe și țesuturi ale corpului. De reamintit că, de la începutul anului trecut s-a solicitat dotarea SCJU ARAD cu RMN. Deși s-au făcut alocări de la CJA, proiectul de achiziție a RMN-ului a întâmpinat o serie de neconformități, atât în ceea ce privește procedurile de licitație, cât și a legislației, ceea ce a dus la rezilierea contractului. În primăvara acestui an s-au reluat procedurile, astfel încât în această vară, la Spitalul Județean va funcționa în sfârșit un RMN.
Sport 47
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »