VOICU SIDA 

Aceasta este deviza omului de afaceri Ovidiu Palcu: „Unde este disciplină, este obligatoriu ca și rezultatele să fie pe măsură. Disciplina la noi se poate vedea pornind de la birouri și ajungând până la șantier. Nu trebuie să împingi muncitorul de la spate. Când îi asiguri toate condițiile necesare, în special situația financiară, omul se simte îndatorat să își facă treaba. La noi nu se pune problema altfel, iar situația financiară este asigurată“, a precizat tânărul om de afaceri arădean.

Domnule Palcu, ceea ce ne-ați precizat dumnevoastră noi le-am constatat în teren. Chiar ieri am fost pe teren, iar deși era o oră trecută de prânz, cei prezenți pe șantier erau angrenați în muncile pe care le prestează pe șantier.

Nu pot să nu precizez ce am putut vedea pe șantierul mort Arad – Șiria, acolo unde cred că lopețile ascultau muzica tăcerii. Îmi cer scuze că am vorbit de această firmă. Am auzit lucruri urâte despre ea și în Hălmagiu, unde de asemenea are ceva lucrări, dar e treaba lor.

Domnule Palcu, aveți multe lucrări atacate, iar peste tot unde am fost pe aceste șantiere am văzut pe toată lumea muncind.

Da, așa este. Lucrăm la drumul Nădab – Socodor, unde suntem la primul strat de balast. Urmează blocaj de piatră brută, radiere podețe tranversale tip 2. La Curtici se toarnă stratul doi de asfalt. De asemenea, în comuna Craiva, mai exact în satul Coroi lucrăm la canalizare. La Lalașinț, în comuna Bârzava executăm podețe, banchete de beton, rigole acostamente, protecție la parapeți metalic. Deci, în mare v-am cam spus pe unde avem de lucru. Acum mă grăbesc, pentru că trebuie să plec pe șantiere.

Domnule Palcu, aveți un colectiv pe măsura așteptărilor dumnevoastră?

Da, aici fiecare știe ce are de făcut. Așa cum v-am mai precizat, să stai cu bățul în spatele cuiva, nu faci nimic. Nici nu vreau să aud de așa ceva. Muncești, primești, nu muncești ești liber.

VOICU SIDA 

 

Recomandările redacției