Acoperitul

0
456

În cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni s-au înscris 14 persoane. Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Kelemen Hunor, Teodor Meleşcanu, Monica Macovei, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Zolt Szilagyi, Dan Diaconescu, William Brânză, Constantin Rotaru şi Mirel Mircea Amariţei visează să ajungă în funcţia de preşedinte al României. Doi dintre ei au şansele cele mai mari să ajungă în turul al II-lea, câţiva au şi ei unele şanse să „joace finala” şi chiar să câştige, în funcţie de ceea ce se mai întâmplă până la alegeri, câţiva sunt cunoscuţi în întreaga ţară, unii alegători încă îi simpatizează, dar nu mai reprezintă ceea ce au reprezentat pe vremuri; sunt însă şi persoane care nu au reuşit să treacă nici măcar testul notorietăţii, aşa că nu au şanse nici măcar să facă o figură onorabilă. Toţi însă ar trebui să ia lecţii de la preşedintele în funcţie. În ciuda tuturor adversităţilor, în ciuda faptului că nu mai are cota de popularitate care i-a permis să câştige două mandate consecutive, Traian Băsescu a rămas un animal politic, care se bate până la capăt. Sunt sigur că dacă ar mai fi avut dreptul să candideze, ar fi un competitor cu posibilităţi reale de câştig. Deşi Constituţia nu-i mai permite un al treilea mandat, Băsescu nu renunţă la luptă, încercând să-şi dinamiteze adversarii şi să vină în sprijinul candidatului pe care îl susţine. Ultimele sale ţinte au fost Iohannis, Ponta şi Meleşcanu. Dacă Iohannis a fost încondeiat că ar fi un politician corupt,  acuzaţie care în România anului 2014 nu mai tulbură pe nimeni; dacă despre Meleşcanu, un candidat care în momentul de faţă are şanse destul de reduse, în situaţia în care Iohannis rămâne în cursă, a spus că ar fi făcut anumite jocuri pe la spatele preşedintelui, în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe, din punctul meu de vedere, Ponta a ieşit cel mai şifonat, după declaraţiile făcute luni seara la Realitatea Tv, când Traian Băsescu a afirmat că actualul premier a fost ofiţer acoperit în cadrul SIE, între 1997-2001, perioadă în care procuror fiind, a fost avansat de la parchetul de pe lângă o judecătorie de sector direct la Parchetul General. În contextul în care în România mai există încă o fobie atunci când se vorbeşte despre activitatea serviciilor secrete, s-ar putea ca mulţi dintre cei care nu aveau de gând să meargă la vot, se vor duce totuşi, pentru a nu-i permite premierului, acuzat că a fost ofiţer acoperit, să câştige. Asta, în ciuda faptului că Băsescu nu a prezentat nicio dovadă directă cu privire la colaborarea lui Ponta cu SIE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.