Forţele americane au desfăşurat miercuri o lovitură aeriană împotriva combatanţilor talibani din provincia Helmand, situată în sudul Afganistanului, aceasta fiind prima acţiune militară a SUA după acordul cu talibanii convenit sâmbătă, la Doha, transmit Reuters şi DPA potrivit Agerpres. Luptătorii talibani ”atacau un punct de control al Forţelor de securitate naţionale afgane. Aceasta a fost o lovitură defensivă pentru a zădărnici atacul”, a declarat colonelul Sonny Leggett, purtător de cuvânt al Forţelor americane din Afganistan, într-un mesaj pe Twitter. El a reafirmat angajamentul Washingtonului faţă de pace, dar le-a cerut talibanilor să pună capăt ”atacurilor inutile” şi să-şi respecte angajamentele, aluzie la acordul de la Doha (Qatar). SUA şi insurgenţii talibani au semnat sâmbătă, la Doha, un acord care prevede o perioadă de 14 luni pentru retragerea integrală a forţelor internaţionale din Afganistan şi eliberarea a 5.000 de prizonieri talibani în schimbul celor 1.000 de membri ai forţelor afgane deţinuţi de rebeli. Acordul mai include angajamentul talibanilor că nu vor permite folosirea teritoriului afgan împotriva altor ţări. Talibanii au anunţat încă de luni că pun capăt armistiţiului parţial şi că vor ataca din nou forţele guvernului de la Kabul. Până marţi seara, talibanii au executat 33 de atacuri în 16 din cele 34 de provincii afgane, soldate cu 14 morţi şi peste 20 de răniţi. Aşa cum a promis guvernul de la Kabul, forţele de securitate se află în poziţie defensivă şi nu conduc atacuri împotriva talibanilor, cu excepţia cazurilor când aceştia atacă primii.

Recomandările redacției