Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de amploare pe toată raza județului Arad, în acest sfârșit de săptămână. Astfel, în zilele de 22 și 24 ianuarie, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea vitezei legale, dintr-un total de 240 de sancțiuni contravențioale aplicate în cele două zile.

Au fost reținute 17 permise de conducere, dintre care opt pentru viteză, cinci pentru depășire neregulamentară, unul pentru alcool etc.

Sâmbătă, 23 ianuarie, au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, pe linia consumului de alcool și/sau a substanțelor psihoactive, fiind reținute nouă permise de conducere. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 104.690 de lei.

Totodată au fost constatate mai multe infracțiuni rutiere, fiind întocmite dosare de cercetare penală, astfel: polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Ineu au depistat un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,78 mg./l. alcool pur în aerul expirat; polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o îmbibație alcoolică de 0,76 mg./l, un bărbat de 51 de ani, cu o alcoolemie de 0,54 mg./l alcool pur în aerul expirat și un bărbat de 61 de ani, având o alcoolemie de 0,50 mg./l; polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, cu o alcoolemie de 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat; polițiștii Poliției Comunale Șiria au depistat un bărbat de 23 de ani, în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie și având o îmbibație alcoolică de 0,43 mg./l. alcool pur în aerul expirat; polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Ineu au depistat un bărbat de 35 de ani, în timp ce conducea un ATV, neînmatriculat și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule; polițiștii orașului Pâncota au depistat un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule; polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Recomandările redacției