Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au dat, luna trecută, iama în comercianții care încalcă legea.  În urma unor controale desfășurate la comercianții care vând produse de origine animală și nonanimală, dar și în trafic, au fost aplicate amenzi de 17.800 lei și au fost confiscate aproape 80 de kilograme de carne și produse.
„Pe lângă modul în care se produce, tranșează, ambalează, depozitează, transportă și valorifică carnea de pasăre, precum și alte produse de origine animală și nonanimală, s-a mai verificat igiena spațiilor de producție, depozitare, comercializare a produselor alimentare, respectarea  programelor de autocontrol întocmite de către operatori; modul în care se ges­tionează deșeurile alimentare care prezintă neconformități”, susține Viorel Agud, directorul DSVSA. Acesta a ținut să menționeze că inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad  au realizat opt acțiuni de  control în trafic și 53 de controale în unități de destinație, depozitare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare. „În conformitate cu prevederile H.G.984/2005 și Ordonanței 2/2001 cu modificările și complectările ulterioare au fost aplicate 11 sanc­țiuni contravenționale dintre care șapte amenzi în cuantum de 17.800 lei și patru avertismente scrise, pentru abateri de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimen­- telor privind igiena în spațiile  de depozitare, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, de­- pozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare fără respectarea indicațiilor  privind regimul termic spe­- cificat de către producător, lipsa documentului de înregistrare pentru siguranța alimentelor privind mijlocul de transport produse alimentare de origine nonanimală. S-au confiscat în vederea denaturării 78,8 kilograme de carne și produse din carne”, a precizat Agud.    (L.Ș.)

Recomandările redacției