Acțiuni desfășurate de jandarmi, în contextul răspândirii virusului SARS-COV2

0
496

În acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Arad, împreună cu celelalte structuri ale MAI, va desfășura mai multe acțiuni cu caracter preventiv pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protejare împotriva răspândirii noului virus.

În cadrul acestor acțiuni se vor avea în vedere modul de respectare a prevederilor legale și a măsurilor sanitare. Acțiunile vor fi desfășurate în zonele aglomerate, piețe, terase, parcuri, în mijloacele de transport în comun, săli de evenimente și în alte zone de interes operativ. Activitatea este importantă, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă, la nivel național au fost raportate creșteri ale numărului persoanelor infectate cu virusul SARS Cov-2.

Jandarmii reamintesc cetățenilor că este interzisă participarea la evenimente private a unui număr mai mare de 50 persoane în spații închise și a unui număr mai mare de 100 de persoane în spații deschise.

Totodată, purtarea măștii de protecție este o măsură obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani și care sunt prezente în zonele aglomerate, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, nr. 37 din 31 iulie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.