Acțiuni intense la granița de vest: alte zeci de migranți ilegali descoperiți la frontieră

0
283

În 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați, ascunşi în opt automarfare conduse de şoferi români şi bulgari, 51 de cetăţeni din Afganistan, Siria, Pakistan şi Sudan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria .

Astfel, miercuri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a şase ansambluri rutiere, conduse de patru cetăţeni români şi doi bulgari. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, maşini de spălat, aspiratoare, profile de aluminiu, textile şi profile PVC pentru diferite societăţi din Italia, Slovenia, Germania şi Cehia.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi ascunși patruzeci şi unu de cetăţeni străini.

 În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, Siria, Pakistan şi Sudan cu vârste cuprinse între 9 şi 50 de ani, solicitanţi de azil in ţara noastră.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat în două  automarfare conduse de un  cetăţean român, respectiv un cetățean bulgar,  zece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 33 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.