Polițiștii rutieri au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat care conducea un autoturism care figurează ca fiind furat. Polițiștii au depistat în trafic, pe Bulevardul Revoluției din municipiu, un bărbat de 28 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, autoturismul figurează ca fiind furat de pe teritoriul Franței din octombrie 2016. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, autoturismul fiind indisponibilizat în vederea contiuării cercetărilor.
De asemenea, polițiștii rutieri arădeni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune de amploare pentru prevenirea acidentelor rutiere. În urma activităților desfășurate au fost depistați, în trafic, o femeie și zece bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Polițiștii au depistat în trafic, pe DN 79, pe raza localității Andrei Șaguna, o femeie de 23 de ani din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism având aplicate numere de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 12 ianuarie a.c., și pe DN 7, pe raza localității Conop, un bărbat de 29 de ani din județul Arad, în timp ce conducea un autoturism având aplicate numere de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 4 ianuarie a.c..
În municipiul Arad au fost depistați trei bărbați, din județul Arad, în timp ce conduceau autoturisme neînmatriculate. Astfel, pe strada Ceaikovski a fost depistat un bărbat de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism având numere de înmatriculare provizorii cu valabilitate expirată din 13 ianuarie a.c., pe Calea Timi­șorii un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism având numere de înmatriculare provizorii cu valabilitate expirată din 14 ianuarie a.c. și pe Calea Aurel Vlaicu un bărbat de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism care figurează radiat din circulație de autoritățile spaniole din 2012. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul să­vârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
Polițiștii au mai depistat pe raza localității Ineu un bărbat de 32 de ani, din localitatea Beliu, pe raza localității Mișca un alt bărbat, de 28 de ani din localitatea Zerind, și pe Aleea Saturn, din municipiu, un bărbat de 31 de ani din localitatea  Zăbrani în timp ce conduceau autoturisme fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celor trei bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, fără a deține acest drept.
Au condus sub influenţa
alcoolului
Au fost depistați în timp ce conduceau sub influența alcoolului: pe raza localității Șiria, un bărbat de 32 de ani din Pâncota,  în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, și în municipiul Arad, în Piața Gării, un bărbat de 43 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele doi bărbați fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.
Polițiștii orașului Lipova au depistat, pe raza aceleași localități, un bărbat de 43 de ani din localitatea Ususău, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Conform procedurii, bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Lipova, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilitrea cu exactitate a alcoolemiei. Întrucât bărbatul a refuzat respectarea măsurilor legale în acest caz, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice.

Recomandările redacției