psdActiviştii PES din Arad au participat la Consiliul asociaţiei, desfăşurat în capitala Bulgariei, Sofia. Asociaţia este formată din membri sau simpatizanţi ai socialiştilor europeni, iar delegaţia arădeană pre­zentă la Sofia a fost compusă din repre­- zentanţi ai PSD Arad. Conform declaraţiilor lui Cristian Videscu, preşedintele PES Activists Arad, la şedinţa consiliului a fost adoptat un apel şi o rezoluţie. Apelul face referire la susţinerea Garanţiei Europene pentru Tineret, program iniţiat de Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. „Garanţia Europeană pentru Tineret prevede un pachet de măsuri cu un potenţial deosebit în a stopa creşterea şomajului în rândul tinerilor”, spune Cristian Videscu. Prezent la conferinţa de presă în care au fost prezentate documentele discutate la consiliul, preşedintele TSD Arad, Flavius Văr­- şendan, a de­clarat că: „Noi, socialiştii, înţelegem acest pact şi solicităm implementarea Garanţiei Europene pentru Tineret, finanţarea ei din Bugetul Uniunii Europene şi direcţionarea de fonduri substanţiale de la Banca Europeană de Investiţii către împrumuturile necesare cofinanţării proiec­- telor europene şi naţionale care generează noi locuri de muncă pentru tineri”, a declarat Flavius Vărşendan.
În ceea ce priveşte rezoluţia PES pentru creşterea economică şi reducerea şomajului Gheorghe Grad, vicepreşedinte PES Activists Arad spune că popularii europeni au adoptat măsuri de austeritate care au dus mai multe prejudicii decât servicii economiei europene.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției